a NU.

 Una dintre obişnuinţele rele de care este dificil să ne debarasăm este şi aceea de a-i judeca pe ceilalţi. Judecăm situații. Și oameni. Și cred că e important să înțelegem de ce asta este profund greșit. 


Greșit nu fiindcă cineva ar deține un adevăr absolut pe care încearcă să îl argumenteze, ci fiindcă plecăm de la premisa că ne dorim sa fim fericiți. Și a îi judeca pe ceilalți ne duce foarte departe de acea stare de fericire, aproape indiferent cum ne-am defini-o.Există terapeuţi, psihologi care vin să susţină pe baza practicii lor, că a nu-i judeca pe ceilalţi este ceva benefic măcar pentru propria noastră minte, pentru propria noastră sănătate, ca să nu ne mai gîndim la aspectele de ordin spiritual. Şi cu toate acestea nu încetăm să-i judecăm zi de zi pe ceilalţi. În primul rând, judecarea celorlalți pornește de cele mai multe ori de la o serie de presupuneri, în special aceea că celălalt este exact ca noi. Presupunerile ne fac să greșim. De fiecare dată.  Alternativa presupunerilor este să fim pregătiți să analizăm doar faptele. Și să ne intrebăm constant dacă nu cumva, din nou, pentru a mia oară, există în raționamentul nostru o presupunere pe care ar trebui să o analizăm atent. Putem totodată presupune că celălalt ne este inferior și în general, îi judecăm pe ceilalţi pentru că ne simţim bine să ştim că există oameni ”inferiori” nouă. Nu prea acceptăm uşor ca cineva să ne fie superior. Dacă cineva dovedeşte prin anumite calităţi că este superior, primul impuls al majorităţii oamenilor este acela de a-i căuta măcar un cusur care să-i ştirbească valoarea, care să-l plaseze faţă de ei pe o poziţie inferioară. Nu ne simţim bine pînă când nu putem spune despre cineva că ”Da, este inteligent sau are o voce minunată, dar uite că e prea slab sau e prea gras sau n-are noroc în dragoste!”, etc.            
              În al doilea rând, judecarea celorlalți pornește de la o nevoie de a cataloga lucrurile. De a ne da iluzia că le controlăm. Le împărțim în lucruri bune și lucruri rele, în corecte sau incorecte. Atunci când încercăm în mod conștient și consecvent să nu judecăm, înțelegem însă că lucrurile nu sunt niciodată rele sau bune, ci noi alegem să le vedem ca fiind bune sau rele.
            Intervine în al treilea rând,  refuzul de a vedea în noi exact acel lucru pe care îl judecăm la altcineva. Atunci când judecăm, nu este vorba nici de faptul că presupunem lucruri, nici de dorința sau nevoia de a le cataloga, ci de un răspuns emoțional la ceea ce auzim de la celălalt. De cate ori ne dăm seama că ii judecăm pe ceilalți ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva vedem ceva la noi ce ne-ar plăcea să se schimbe.
      Devenim emoționali, uneori defensivi, fiindcă în acel moment conversația pe care o aveam ne-a atins. Vedem în celălalt o parte din noi pe care refuzăm să o acceptăm. Inconștient, încercăm să punem o barieră între noi și celălalt, încercând să arătăm în felul acesta că nu suntem la fel. Uităm că dacă ne-ar fi indiferent, nu am avea de ce să devenim emoționali.         
            
                    În concluzie, o parte de fericire este asociată cu ”a Nu judeca”. Această perspectivă schimbă totul. Nu mai presupunem că știm, nu mai deținem un adevăr absolut, ci suntem deschiși să acceptăm faptul că noi, oamenii, avem dreptul la propria viziune asupra lumii. Învățăm să fim de acord că nu suntem de acord asupra unor lucruri și să îi acceptăm pe ceilalți așa cum sunt, unici și, deci, diferiți.
        

Brave.

Poate că n.au aruncat cu pietre, oricât și.ar fi dorit și poate că nu au reușit încă să te vadă afară din cetate. Însă nici nu e nevoie, pentru ei ești de mult pierdut. Nu ești suficient de bun, nu ești suficient de inteligent și nici suficient de puternic să le fii pe plac. Probabil ai eșuat de atâtea ori în încercarea ta disperată după acceptarea lor. Va trebui să te resemnezi! Nu ești un ”cuceritor” și în ochii lor ai pierdut de fiecare dată, nici măcar nu contează că potențialul tău e plin de dă peste și ei nu văd asta. E vina ta, să fii convins!

Însă te înțeleg. Am trecut pe aici și am eșuat cu brio! M.am străduit așa de tare că m.am luptat cu mine să fac ce nu vroiam să fac, doar să ajung cumva pe podiumul lor. 

Ei, n.am reușit. 

Și îi înțeleg. Standardele lor sunt prea adâncite acolo sus și  nu pot să le cobor la micimea mea. Și știi ce mai înțeleg? Că e în regulă să fii fragil.  Nu vom reuși să fim cu toții eroi. Și dacă vom reuși, cine ne va aplauda? Nu e deloc plăcut să fii Codașul Clasei și să fii arătat mereu cu degetul drept sursa tuturor problemelor dar asta e: Tu nu știi, tu nu poți, tu nu te descurci, tu nu ești Cineva,  nu ești bun și nu ești în stare. Și nu poți schimba părerea lor cu sentimentele tale puse efectiv pe tavă. Nu există încă floarea aia cu care să faci primăvară. 

...

Spuneam că e vina ta. De ce asta? 

Pentru că ai falimentat acolo unde ți.ai limitat tot ce ți s.a dat la tot ce ți.ai impus că ”trebuie schimbat”. Ai atâta putere să fii ceea ce îți dorești să fii, dar o pierzi cu fiecare lipsă de credință a ta. E vina ta că te complaci așa mic cum ai ajuns. Dacă ei caută întotdeauna să te reducă la un om de nimic doar pentru că tu îi lași s.o facă, atunci felicitări! Ei au obținut ce.au vrut, tu le.ai făcut pe plac!

Dar uiți ceva! Uiți că tu nu ai nevoie să te compari cu o bucată de tină egală ție! 

Uiți că scopul tău nu e să mulțumești pe cei ca și tine. Tu ești Cineva, tu poți și ești în stare de mult mai mult decât abia îndrăznești să gândești că poți face! Ai un Dumnezeu de onorat cu tot ce.i mai bun din tine și cu siguranță că EL te vrea la potențialul acela de dă peste. Tu ai cea mai mare valoare doar atunci când adaugi cea mai mare valoare!

Dovedește.ți că poți și apoi arată.le că s.au înșelat! Nu te grăbi, numai lucrurile bune au nevoie de timp!

Nu se merită să.i lași să câștige ei lupta ta!

ni se intâmplă!

...clar mi s.a întâmplat, sau mi se întâmplă. sunt într.o continuă luptă cu mine din cauza mea şi clar din cauza altora. Nu ştiu cât mă interiorizez, dar mi se pare că mă sufoc în fiecare zi mai mult. mi se pare că nu sunt în stare de nimic şi că la fel mă văd şi ceilalţi. 

Ştiu că pot mult mai mult decât alţii mă fac să cred, dar am impresia că mă lupt singură cu toată lumea şi că oricât m.aş strădui, oricât aş râbda şi aş căuta să renunţ la mine pentru binele altora, simt că mă seacă de puteri. Aş pleca undeva să nu ştie nimeni, să fiu numai eu şi cam atât. 

Eu sunt obosită şi sătulă de cuvinte. nu ştiu cum să mă descarc, cui să mă descarc şi asta mă face să mă sufoc şi să trag totul după mine...oricât aş căuta să scap, nu reuşesc decât să acopăr pentru o perioadă rugina ce continuă să mănânce timp, forţă şi răbare din mine.

De parcă nimeni nu mă înţelege şi nimeni nu a trecut pe aici. Mă văd aşa departe de toţi. Toţi Par fericiţi, plini de prieteni şi eu mă văd în cealaltă extremă.

Nu ştiu ce am să fac, dar voi trece cumva peste. trebuie! de fiecare dată a fost ACEL CINEVA care e întoteauna ferm şi în control. am încă multe de învăţat şi dacă asta mă ajută să cresc în vreun fel, am să Accept şi am să aştept Binele.

Încearcă şi tu să nu explodezi şi să te descarci în vreun fel. Poate te ajută.

Nu eşti singurul astfel. te asigur că Întotdeauna va fi cel puţin încă o persoană ca tine, sau mai rău.

eu ce am nevoie este AER curat. şi încă îl caut. 

poate plecarea ce stă să vină o să.mi ajute.

caută să faci ceva care să te facă să uiţi. 
Orice!

Smerenia este împlinire

”Când se vor smeri, atunci vei spune : Ridică-te!” (Iov 22.29)



Toți am auzit spunându-se că să fii smerit înseamnă să te umilești, să ai o atitudine supusă. Dar știi ce cred? Smerenia este Împlinire.

Smerenie este să ai succes și să te simți împlinit. Smerenie este să.ți iasă viața frumos.
Smerenie este să fii binecuvântat.
Smerenie este să reușești! Să te lauzi cu un așa Dumnezeu, să ai o familie grozavă, să ai o slujbă bună, să te bucuri de un examen luat! Smerenie este să te simți bine cu cei dragi și să te simți bine cu tine.
Smerenie este Fericire.

Dumnezeu nu te.a creat slab. să fii smerit înseamnă să fii puternic în El pentru că El este Cel puternic în tine.
Smerenie este să fii lăudat! să fii lăudat că ești fericit și în acele momente să nu privești în tine ci să Îl vezi pe EL, să îndrepți toate aplauzele către Dumnezeul care ți.a dat putere și care te.a împlinit! să.ți proșterni întreaga ființă în fața Celui vrednic de orice laudă și să declari că tot meritul este al Lui. că întotdeauna va fi meritul Lui!
Să fii smerit înseamnă să te lauzi. Și nu cu tine!

oameni avuți.

"căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui." Luca 12.15

...ai să.mi spui că "banii n.aduc fericirea" şi am să te contrazic. Fericirea multora se clădeşte Doar pe avuţie. pustieşte.i de ea şi cu siguranţă n.ai să.i mai vezi fericiţi, pentru că în nebunia lor, s.au refugiat în averi şi nu mai pot vedea cum au devenit robi ai ţărânei. fără să vorbim de iertare,viaţă şi veşnicie, spune.mi ce nu vei putea cumpăra cu bani? am ajuns aşa de slabi şi ne.am sărăcăcit caracterul şi măreţia dorinţelor după greutatea buzunarelor.

cred că a ajuns un clişeu să spui că prietenia nu se cumpără cu bani. gândeşte.te doar câţi prieteni ai avut alături când ţi.a mers bine şi câţi au renunţat când vedeau cum ruinele începeau să te sufoce? îţi spun că cei mai avuţi oameni sunt înconjuraţi de foarte mulţi "prieteni". dacă nu ai văzut asta, înseamnă că ai ajuns să.ți trăieşti deja Paradisul.
sănătatea? ei bine, poate, dar gândește.te la șansele de viață pe care le au cei ce.și permit să folosească ce au pentru un gram de respirație în plus. într.adevăr, mori și cu bani și fără, însă mai există o ”scăpare” în plus pentru cei care fac tot posibilul cu tot ce au, față de cei ce nu.și permit o altă șansă.
”Iubire nu găsești de cumpărat”. Greșit. și nu voi argumenta. nici nu.i nevoie, o fac alții.
Influență cu bani, putere cu bani, faimă cu bani, laude cu bani.
 Sărăcie cu bani! Tristețe cu bani, Neliniște cu bani, Stres cu bani. cu toate astea, ne dorim să ”cumpărăm” tot, fără să ne dăm seama că ne pierdem valoarea  și frumusețea vieții.
Suntem așa săraci, pentru că banii sunt tot ceea ce avem!
Bogat ești Nu când poți cumpăra  ușor pe oameni, când ești liniștit că buzunarul îți aduce lumea sub talpa piciorului. Bogat ești când primești totul fără să faci ceva pentru Totul tău, bogat te faci când ești iubit de oameni, fără să ”miști” ceva în privința asta.

Bogat vei fi nu când ceilalți vor tânji bunăstarea ta, faima ta, fericirea ta. Bogat vei fi atunci când ceilalți vor fi invidioși că ai toate acestea fără să fii bogat.

de vorbă cu sufletul.

m.am cutreierat în căutarea sufletului meu şi găsindu.l, i.am zis: Povesteşte.mi de când inima mi.era împodobită de mireasă şi spune.mi cum era strălucită bucuria ce mă înconjura...cântă.mi despre vocea Iubitului meu, ca să.mi pot aminti!

oh, suflet străin venit de departe, suflet ce eşti în mine, călătoreşte prin ceaţă şi ia.mă înapoi! fiindcă doresc să ştiu ce a fost, pentru a inţelege ce sunt. Lanţuri de regrete îmi strigă că, fugind după acei ochi hoinari, mi.am pierdut şansa pentru totdeauna... Şi însăşi carnea ce mă înveleşte este doar amintirea acelei haine imaculate ce s.a înnegrit cu timpul fără El. Spune.mi suflet despre ochii ce i.am lăsat în urmă în acea vale!

Pentru că tu erai acolo...

Când eu am plecat, tu ai rămas lângă EL.

Spune.mi ce durere a curs din EL, pentru că vreau să ştiu. Aminteşte.mi de Iubitul inimii mele căci doar umbra Lui mi.a rămas şi mi.e teamă c.am s.o pierd si pe aceasta...

Fură.mă şi lănţuieşte.mă în tine, Suflet bătrân ce plângi în mine. Deschide.mi ochii să.I aud Vocea cum pictează orice colţ din mine. toată încrederea mea era covingerea că totul se terminase. dar acum mă laşi fără cuvinte. credeam că nimic nu mai poate lega ceea ce a fost Speranţa unui viitor. Dar acum Suflet? de ce.mi surâzi?

Oare ce.mi ascunzi?

Străinul ce.L văd în faţa mea tu deja Il cunoşti!

Ce vrei să.mi spui, suflet ciudat, lucruri necuprinse în limbi ce nu am cum să le cunosc.

pentru că Îi vad Picioarele murdare de.atâta drum şi mâinile rănite de.atâta trudă...Şi în Ochii Lui... Da!

Joacă o scânteie ce.mi aminteşte de cuvintele unui vis uitat!

Spune.mi Suflet bătrân, de ce plâng cu Tine împreună?

kana.

umbre.

te.ai gândit vreodată cum ar fi dacă am vedea tot ce ni se întâmplă rău, ca umbră a tot binele ce urmează să vină?

într.un sens mai profund, umbra este o '' cantitate foarte mică din ceva''. altfel spus, Răul pe care noi îl evităm pe cât posibil, nu este decât 
o neînsemnată cantitate din Binele şi binecuvântarea ce stă să apară. cred că ne.ar fi mult mai uşor să privim deasupra acestor "umbre" cu speranţă. cu speranţă că Binele va veni. iar când o va face, se va revărsa din plin peste inimile flămânzite de aşteptare.
poate că ar fi timpul să vedem încercările ca nişte umbre goale şi fără culoare a minunatei biruinţi ce se iveşte. astfel vom putea să trecem de ziduri şi astfel uriaşii se vor topi într.o lumină sfântă. dacă am trăi cu speranţa unei slave ce n.o cuprinzi nici măcar în gânduri, poate că ne.ar fi mai uşor să credem că vom învinge...
poate că ar fi timpul să vedem întristările ce par să ne înfăşoare constant, ca umbre a bucuriei promise. să ştim că oricât ar durea şi oricât am fi dezamagiţi, tristeţea nu e veşnică. iar fericirea va aduce cu sine mulţumire şi încredere. cred că e minunat când ştim că dincolo de înfrângeri, o pace din Dumnezeu se va revărsa să aline o inimă descurajată, iar o inimă de Tată să iubească iar şi iar...
poate că acum e timpul să privim sfârşitul înfricoşător ca un drum limpezit pentru o altă pagină. când totul se termină, nu trebuie să închizi cartea. trebuie doar să întorci pagina şi o altă cărare ce.ţi stă în faţă aşteaptă să o păşeşti, altfel ca în trecut!...
...

ştii ce.i minunat? umbrele apar, aşa.i! dar se topesc imediat ce rămânem ascunşi în Soare. când nu există nimic în noi care să împiedice Soarele nostru să.Şi reflecte frumuseţea, atunci va fi doar Lumină curată.
când "umbrele" încep să îţi întunece gândurile, gândeşte.te că eşti iubit mai mult decât meriţi şi Cel ce.ţi dă durerea, îţi va netezi şi drumul spre Biruinţă. aşa e El, nu poate să nu o facă. iar dacă toate lucrează spre bine, fi convins că umbra trece, pentru că nu.i vrednică să fie pusă alături de slavă.

şi de n.ar mai exista nici un bine dincolo de durerea şi înfrângerea noastră, tot s.ar merita să trăim cu vrednicie, gândind la Slava ce va fi veşnică în acel Mâine al nostru. de dragul Lui se merită!

am să aștept.

am ales să aştept...

nu pentru că vreau, dar pentru că nu ştiu ce altceva mai bun să fac.
...am să aştept să.mi crească aripi să.mi pot înălţa fiinţa deasupra indiferenţei unei lumi ce nu.mi aparţine. m.am săturat să fiu aruncată în ţărână doar pentru că nu.s a lor. doar pentru ca am ales să nu fiu a lor...am să aştept ca Mâna Divinului să potoleacă furtuna din mine şi să umple razboiul meu cu pace. am să aştept să mor puţin câte puţin, până când nimic din firea.mi nenorocită nu va mai rămânea în mine, până când Cerescul mă va umple iar. am să aştept să.mi îmbrăţişez veşnicia!
...am să aştept să.mi fie ruinate toate visurile, ca astfel să fac loc pentru visul si Planul Lui pentru mine. am să aştept până când în mine va lua formă Visul Lui.
am să aştept ca Lumina să.mi cureţe inima stricată de iluzii.am să aştept ca Lumina să.mi vindece inima îmbolnavită de lumesc. am să aştept să mă găsesc şi să vorbesc cu mine.să mă cunosc şi intr.o eternitate ascunsă, să.mi odihnesc fiinţa. am sa aştept ca timpul să stea în loc, să ştiu că respir din nou. să ştiu că trăiesc iar, dar acum pentru o altă destinaţie.

am să aştept să mă ridic iar din nimicu.mi apăsător şi să umblu.dar să ştiu că umblu lângă un Braţ Sfânt de acum. am să aştept Şoapta Lui.am să aştept să.mi spună că m.a primit înapoi. să.mi spună că.I pasă şi că de acum nu.mi va mai da drumul în mâinile lor...
...am să aştept întoarcerea.mi Acasă. să ştiu că sunt iar în siguranţă şi departe, cât mai departe de pasu.mi înapoi.


am ales să aştept...
nu pentru că vreau,
dar pentru că nu ştiu ce altceva mai bun să fac.

abandon.

...zâmbea mulţumită. Ştia că de acum înainte venise vremea ei. Ştia că se poate odihni liniştită oricât tăcerea i.ar fi măcinat gândurile; Ştia că de acum este pe Mâini bune, Sfinte, care nu aveau de gând să o lase...primise un sărut violet de vară ca o promisiune veşnică, ştiind că de acum Dragostea o găsise şi era aici ca să rămână. Simţea cum întreaga ei fiinţă se desprinde de lumesc pentru a îmbrăţişa Divinul. De acum înainte era pregătită să lupte, indiferent de preţul pe care va trebui să.l plătească; de dragul Lui se merita să îndure orice. Oricând...

Furtunile îi pustiiseră trupul fără milă, dar nu îi mai păsa; îşi încredinţase viaţa Celui ce o câştigase cu preţ de Jertfă şi era gata să îndure, cu ochii pironiţi înspre Acasă. Nu ştia ce va urma. Nu ştia cum va arăta de acum povestea ei. Dar era convinsă că nu va mai fi singură şi că ceea ce primise de la Dumnezeul ei era suficient. Nu ştia ce o aşteaptă şi câte provocări se vor ivi. Dar alesese să aibă încredere în El şi ştia că de acum făcuse cea mai bună alegere.

...

În tihna sufletului, eliberată de poveri, se lăsă pe spate şi se abandonă Soarelui...

declarația inimii.

Cel cu care vreau să-mi petrec eternitatea.

Cel de care mă alipesc acum şi pentru totdeauna.

Singurul care nu mă va părăsi.

Singurul în prezenţa Căruia găsesc odihnă.

Singurul care preţuieşte partea întunecată a lunii din mine..şi vrea să o descopere, să o lumineze, să o curăţească.

Tu, numai Tu!

Pentru că…acesta e doar începutul unei eternităţi îmbujorate de declaraţii de dragoste

…de stele, de fluturi, de frunze, de oameni, de vise, de cuvinte, de cântec, de gingăşie, de dulci fiori.

O eternitate plină de Tine…o veşnicie de necuprins, de neînţeles, de nemeritat, de nedescris..dar a mea.

A mea şi a Ta

Pentru că simt adeseori nevoia ca Cineva să mă protejeze, să mă ţină în braţe, să mă apere.

…Cineva căruia să-I pese de un punct neînsemnat într-o măreaţă şi imensă schiţă…

Şi în momentele în care gândesc aceste lucruri, îmi vibrează inima de dragostea Ta, de grija Ta, de mângâierile Tale alinătoare…

Pentru că Tu eşti Acela de care am nevoie…

Cel pe care Îl ador.. care mă adoră..care mă face preţioasă şi plină de valoare în Ochii Cerului.

I.C...de dragul tău El îmi e drag.

ție.

deşi ziua e trecută, îndrăznesc să cred că nu.i târziu...sper că zâmbeşti acum, când citeşti umilele.mi cuvinte , căutând să descriu cât mai bine realitatea. nu ştiu cum ţi.a fost azi, dar m.am tot gândit la tine, prieten drag.

cum a început totul? ca o rază blândă peste zi...ştiam că descoperisem atunci ceva diferit, un altfel de început, pentru care se merita să risc. iar tu erai acolo de fiecare dată când soarele uita să mai fie senin...era greu să o iau de la capăt după atâtea căzături, dar simţeam că.mi eşti alături.nu te puteam vedea ori auzi, dar ceva îmi dădea siguranţa că eşti aici ca să rămâi aici.

...

în acele zile prea lungi şi grele când aş fi vrut să uit de toţi cei care,la rândul lor, au uitat de mine, ai ştiut să fii sprijin şi încurajare. ai ştiut să mă asculţi, să treci prin ce treceam şi eu şi să.mi dai din puterea ta, ca astfel să mă ridic şi să pot continua. nu ştiu pe cineva care să fi făcut ce ai facut tu...nu aveam nevoie de ''prieteni'' atunci când puteam să râd şi să.mi port singură de grijă. am avut nevoie de ei când nu ştiam ce să fac. ei atunci au dispărut toţi. însă tu ai rămas acel glas blând ce.mi arăta partea senină a văii. ai avut încredere în mine şi m.ai acceptat cum eram. ce motiv ai avut? nu ştiu... ştiu numai că nu aş fi putut continua fără ajutorul tău. şi mai ştiu că ai venit ca un răspuns la multele.mi griji. ca o încurajare că de dragul Lui se merită orice.

vreau să fii fericit. pentru că meriţi să fii aşa. pentru că trebuie să fii aşa...nu mă pricep aşa bine la cuvinte, dar vreau să.ţi mulţumesc pentru grija, increderea şi rugile înălţate pentru mine. nu stiu să.ţi descriu, dar se simte...şi e minunat.

...nu e mult şi are să treacă această zi. dar vreau ca mâine să te trezeşti zâmbind şi să fii convins că voi fi aici oricând ai nevoie, te voi susţine şi mă voi ruga pentru tăria ta în El... mulţumesc că.mi eşti prieten. cel mai bun prieten. şi că vei rămânea astfel.

Eşti preţios şi vreau să cred că ziua când ne vom vedea va fi o zi ''always to remember''. până atunci rămâi pe Braţe Sfinte şi în inima mea.

intalnire.

Vreau să mă găsesc.

şi în afara timpului,într.o eternitate ascunsă, vreau să vorbesc cu mine.

Pentru a reuşi să mă mai uimesc.

Să mă uimesc de Tine...

şi o voi face în unicul mod posibil,ieşind din normalitate-căci normalitatea este să.ţi astupi urechile,închizându.te lumii din jurul tău,oprimând natura...

văduvindu.ne inimile de uimire...a ofili ca o floare fără apă.

dar libertatea absolută este a ieşi din ramă...

dezlegându.ne de legile timpului.

şi în momentele acestea ascultă.

Tăcerea cântă...

Magda L.

paradox.

...mi se pare ciudat să spunem că nu avem timp şi totuşi să avem.

cum aşa?

...nu.i greu!

avem timp destul să minţim şi să spunem tot felul de cuvinte care deranjează. ne găsim timp să bârfim şi să ucidem prin vorbele pe care le rostim. avem timp să ne distrăm, fără să ne pese de suflet şi de veşnicia noastră...avem atât de mult timp să.i urâm pe ceilalţi şi să ne batem joc de ei cum ştim mai bine. avem timp să fim nepăsători la ce se întâmplă cu noi, la cum ne îndreptăm grăbiţi din jos, spre mai jos...

avem timp să furăm, să ucidem, să schimbăm, să facem tot ce ne "bucură" nouă vieţile...

avem timp să adunăm gunoaie şi să trăim goi şi ruginiţi înăuntru. şi nu facem nimic să schimbăm starea dramatică în care ne găsim. poate că ne place unde am ajuns.

Dar nu avem timp pentru timpul Lui Dumnezeu.

...nu avem timp să ne bucurăm de minunile cu care suntem înconjuraţi. nu mai avem timp să cântăm, să oferim o imbrăţişare din toată inima, să încurajăm pe cei slabi...nu avem timp de Scriptură, ori de rugăciuni. nu avem timp să fim sinceri, să ascultăm Şoapta Lui caldă. nu ne mai gasim timp să fim creştini! nu mai avem timp de prieteni, nu mai avem timp să ne pese de cel căzut.

nu avem timp pentru biserică, pentru părtăşia cu El şi cu cei răscumpăraţi. nu mai avem timp să facem voia lui Dumnezeu. nu mai avem timp să aşteptăm ca EL să vină.

...Timpul pe care îl considerăm al nostru, de fapt, este Timpul lui Dumnezeu, fie că ne convine sau nu.

în concluzie: avem timp să pierdem Timpul! dar nu mai avem timp să investim acest timp în ceva veşnic.

...poate ar fi timpul să gândim puţin. ce vom spune când Dumnezeu Îşi va cere timpul Lui înapoi?!

schimb.

...ştiam că.mi vei răspunde rugăciunii, dar nu am învăţat să şi aştept pentru răspuns. nu am învăţat că Tu ai răspuns şi în tăcere. urma să las totul baltă, crezând că nu.mi vei da nici un semn...Ţi.am cerut răbdare şi mă aşteptam să răspunzi imediat, să pot să îndur ispita până la capăt.dar n.ai facut.o...oare era chiar atât de greu să primesc ceva ce.mi doream, cu credinţă, din toată inima? nu cerusem prea mult. cerusem răbdare, atât...

...şi TU ai ales să taci. poate nu.ţi dai seama, dar tăcerea doare. şi doare cumplit... şi ca şi cum n.ar fi fost de ajuns, ai îngăduit să trec prin noaptea grea a lumii. m.ai lăsat pradă lor şi nu mi.ai spus cum să mă ridic şi să rabd. ajunsesem să cred că nu.Ţi mai pasă...mi.ai promis că.mi vei fi alături oricând şi cu orice preţ. acum ce se întâmplase? unde era Dumnezeul pe care Îl ştiam eu? unde era Tatăl, gata oricând să.şi ajute copilul?!...îmi părea aşa de rău că am căzut; eram dezamăgită de mine. n.am reuşit nici de data asta să le ţin piept...dar am început să dau vina pe Tine. trebuia să.mi răspunzi şi să.mi dai răbdarea aceea cu care să rezist. pentru mine era suficientă...

am vrut să fiu puternică pentru Tine, pentru noi...dar nu pot de una singură, nu pot fără răbdare. m.ai vrut în necaz şi deznădejde, dar n.am putut să rămân tare.n.am fost în stare să mai lupt...

...dar tot atunci am simţit o adiere caldă, ca o mângâiere sfântă de Tată. atunci am inceput să inţeleg şi să văd cum toate au sens...

Ţi.am cerut răbdare şi mă aşteptam să o primesc. în schimb, Tu mi.ai lăsat durerea. numai aşa puteai să mă inveţi că "necazul aduce Răbdare". numai aşa am realizat că, de fapt, Tu răspunsesei şi mi.ai fost aproape... şi Te durea orice durere a mea. acum îmi pare rău că m.am îndoit de Tine. acum văd lămurit că răbdarea nu se poate primi, cum cineva oferă un dar...doar în necaz am învăţat răbdare...

mă iartă, Tată...oh, iartă.mi felul stângaci de a gândi.nu stiu altfel... ia.mi glasul mut al gândurilor şi transformă.l în zbor lin spre zorii unei noi dimineţi.

"...ba mai mult ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul Aduce răbdare." Romani 5.3

bonne anniversaire

God has promised

Strength for the day,

Rest for the laborer,

Light for the way,

Grace for the trials,

Help from above,

Unfailing sympathy,

Undying love.

and these promises are eternal!:)

bonne anniversaire beloved Sarah!:x

Dumnezeu liber in mine.

O, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat!
Să nu se simtă Dumnezeu
în mine
un rob în temniţă - încătuşat.

Pământule, dă-mi aripi:
săgeată vreau să fiu, să spintec
nemărginirea,
să nu mai văd în preajmă decât cer,
deasupra cer,
şi cer sub mine -
şi-aprins în valuri de lumină
să joc
străfulgerat de-avânturi nemaipomenite
ca să răsufle liber Dumnezeu în mine.

...

[Lucian Blaga.]

viata.

Viata pare simpla..

Si asa e,

cand o vezi curgand prin tine,

cand urca spre inima,

cand se intoarce in pamant,

de unde a venit.

Ii place

sa ne umple pe noi cu un fel de miracol,

in nici un caz de biologie.

Dar viata nu e deloc simpla…

E complicat sa faci viata

din componente al caror sens

este doar moartea.

Ma gandesc la mine ce o sa fac.

Adun ochii cu mainile,

picioarele, nasul,

degetele…

Si cred ca mi-ar iesi un monstru,

sau cel putin un fel…de ecuatie …

sub radical.

Si atunci…

las viata asa simpla in complexitatea ei.

Monstrul il pastrez pentru imaginatia mea.

[Codruţ S.]

refugiu.

tu ce faci cand lumea te sufoca?

tu cum rezisti?...

azi am fost Acolo.

am fost acasa.

nu mai trecusem de ceva vreme.desi e neschimbat, ma indragostesc de acest loc cu fiecare intoarcere...aroma aceea de pace care imi spune iarasi "Bun venit!", ma face sa cred ca lumea este inca buna...miroase a viata...aici invat sa traiesc.

...leaganul isi canta simfonia fragila cu care m.a cucerit. de fiecare data cand vin aici, melodia lui imi vindeca trupul frant de.o prea grea povara.

mi.a lipsit copacul cel batran...oh, acest prieten caruia nu.i este straina nici o suferinta a mea, ma asteapta sa.mi fie sprijin. el ma cunoaste asa cum sunt. fara masti si fals. el stie de cate ori veneam ucisa de nepasarea Lor si cu fiinta.mi tremuranda ma refugiam langa inima lui calda...

aici vin cand vreau sa uit de mine...aici e lumea mea. un leagan impletit cu pace de ramurile copacului meu...ma dezbrac de trupu.mi greoi si ma las in voia lor. nu pot sa patez frumustetea lor cu murdaria de unde vin. nu vreau. ma las pe spate pe iarba neatinsa si privesc cerul printre ramuri...nu vreau sa mai plec.aici nu am nevoie de nimeni, de nimic...afara totul e pustiu si rece...aici e bine.

incep sa fredonez o melodie...ma pierd in adierea suava a vantului si simt cum pleoapele devin o povara.voi adormi curand, nu vreau ma opun.nu stiu cat voi mai sta.stiu numai ca nu vreau sa plec fara sa iau cu mine emotia clipei interioare

...inchid ochii si adorm zambind,cu soarele pe umarul drept,iar cartea imi cade din mana, adormind si ea in dansul firelor de iarba...a incetat si vantul.numai leaganul isi continua simfonia.i plina de pasiune.aici ma abandonez complet sufletului.

unde am gasit locul acesta? nu eu l.am gasit. el m.a gasit pe mine...

aici ma gasesti cand nu dai de mine.

aici ma ascund cand lumea ma sufoca...

aici m.am nascut iarasi.

exista Cer.

"...vreau sa stiu ca in fiecare zi

in mine

creste Cerul

si scade pamantul"

Vl.P

...cu totii stim ca exista Cer. cu totii il vedem si stim ca este acolo de la inceput. nu.l putem simti sau atinge, dar nicicand n.am avut nevoie de dovezi ca el exista...

stim si e suficient.

...e suficient?

te.ai gandit vreodata in profunzime Cand exista Cer?...ei bine, exista Cer cand il cobori pe pamant, rupi bucati din el si dai oricui sa guste "ce bun e Domnul".

exista Cer cand oferi o imbratisare unui trup obosit. exista Cer cand ridici un zambet pe o fata plansa. exista Cer cand poti sa dai. sa astepti ceva in schimb e lacomie...exista Cer cand iti oferi locul din autobuz, cand duci bagajul greu al unei maini frante, cand te daruiesti lor pentru El...

exista Cer cand iti amintesti de prietenii indepartati si le arati ca iti pasa. exista Cer cand spui "Multumesc!". exista Cer cand Ii zambesti lui Dumnezeu. exista Cer cand iti inchini ruga de dimineata maretului Creator si iti deschizi cutia inimii sa primesti viata. exista Cer cand Il canti cu toata fiinta.cand versul fara glas al sufletului prinde putere in acorduri blande.

exista Cer cand viata ta e un indicator spre El. cand urmele pasilor tai se desprind si se inalta catre zori de libertate....exista Cer cand il oferi. si nu te teme ca vei ramanea fara portia.ti de fericire...cei carora le.ai daruit din Cerul tau, se vor intoarce si.ti vor darui la randul lor picuri de zambet....si chiar daca n.o vor face... tot se merita sa faci Cerul sa existe.

imagineaza.ti numai...daca asa de minunat vedem Cerul pe partea gresita, cu fata spre pamant...cum arata el pe cealalta parte?

daca doar.

daca doar in suferinta ma agat de Tine cersinduTi mila, atunci frange fiinta.mi neputincioasa, pana cand nu va mai ramanea in mine decat dorinta disperata de Dumnezeu...

daca doar in singuratate Te caut sa ma umpli de Tine, atunci ia.mi tot ce ma impiedica sa Te vad. ia.mi gandurile si visele fara de Tine, pustieste.mi viata pana cand voi putea sa respir din nou...

daca doar in intuneric invat sa Te simt, sa simt mana.Ti peste mine, atunci schimba.mi in noapte ziua ce trece fara calauzirea Ta, pana cand voi ajunge sa Te simt cu inima intreaga...

...ucide.ma in fiecare clipa in care nu.mi esti totul...ucide.mi nepasarea, sa nu pot sa traiesc decat prin Tine...infrange.ma si nu ma lasa sa ma pierd...atat de grea imi pare calea fara Tine.atat de multi ma trag inspre mizeria lumii...zdrobeste.ma, dar invata.ma sa tanjesc Voia Ta.

...frange.ma, dar nu ma lasa fara de Tine.nu ma lasa sa ma vand lor...nu vreau pe nimeni, daca asta ma indeparteaza de Tine! nu vreau nimic, daca Te pierd...

am Harul Tau si.mi e de.ajuns...asa mi.ai spus!

pus la incercare

"puneti-Ma la incercare, zice Domnul " Maleahi 3.10

"am ascultat acest indemn si Te.am pus la incercare Creator Suprem. si m.am rugat cum nu o mai facusem pana atunci, am staruit zile si saptamani. m.am gandit ca Tu ai promis ca tot ce vom cere cu credinta si staruinta vom primi.

in durere si deznadejde mi.am spus ca esti singura mea Salvare. Te.am apucat de mana si Te.am tinut strans, apoi am ingenunchiat zi de zi, de nenumarate ori...si Ti.am cerut din adancul inimii mele, cu toata puterea...Te.am implorat...si am crezut pe deplin ca si cum deja mi.ai fi implinit cererea. eram coninsa ca e voia Ta ceea ce.mi doream si nu am inteles ca era doar soapta inimii mele inselatoare.

am plans, am cerut, m.a durut, am obosit. dar in final, nu mi.ai raspuns cum am dorit. si Te.am intrebat "de ce? oare nu esti Tu Dumnezeul Suveran, Drept, care a promis ca daca am credinta macar cat un graunte de mustar pot muta si muntii din loc?" si m.am trezit singura, pustiita...nu mai stiam ce sa fac, incotro sa o apuc. Dumnezeul in care imi pusesem toata nadejdea nu.mi daruise ceea ce credeam eu ca era rezolvarea.

acum, privesc in urma si inteleg ca promisiunea Ta se implineste atata vreme cat cerintele si dorintele mele se potrivesc cu voia si planurile Tale pentru viata mea.

eu am sperat ca Tu Iti vei schimba planurile din dragoste si mila fata de mine. si m.am gandit "cum oare nu Te induioseaza lacrimile si credinta mea?"

si.am inteles intr.un final, ca Tu, Dumnezeul Mare ai plans cu mine si Te.a durut durerea mea, dar stiai ca doar asa puteai sa.mi dai un viitor frumos dupa planul Tau. am inteles ca Tu nu esti ca omul schimbator, nu.Ti schimbi planurile si deciziile in functie de imprejurari si de dorintele oamenilor. planurile Tale sunt definitive si vesnice!

acum stiu asta! privesc in urma la cursul vietii mele pana astazi si vad cum Bratul Tau protector m.a purtat peste valurile infuriate, peste piedici si esecuri. acum Iti multumesc ca ai avut si ai in continuare un plan cu viata mea.

si de voi avea nevoie de ceva voi starui mereu in rugaciune...insa voi avea grija sa cer un lucru dupa Voia Ta."

[Marin Alexandra]

tarziu.(1)

...era deja prea tarziu ca sa mai astepte ceva...lasand ploaia sa cada pe trupu.i frant de poveri, dorea ca picurii reci sa.i sfarme pielea in bucati. dorea sa moara...se gandea la clipele cand putea dansa in libertatea pe care o stia. asa cum o stia...se gandea la viata abundenta pe care o traise, la emotia ce o simtea cand atingea cu varfum degetelor spicele pline de rod din spatele casei, la linistea ce i.o dadeau cei pe care ii credea prieteni...acum regreta ca se increzuse in oameni. regreta ca se nascuse...trebuia lasata sa moara atunci. se maniase pe Dumnezeu si nu mai putea da inapoi, era prea obosita...isi calcase in picioare Legamantul facut cu Cerul si cu Cel ce Il numise Tata; acum nu.L mai putea numi astfel. un tata isi asculta copilul cand cere si cu siguranta ea nu ceruse acest drum...isi ridica privirea razvratita spre inalt si incepu sa strige: "daca m.ai vrut de ce nu esti cu mine? de ce nu.Ti pasa?"...stia ca striga in zadar, dar astepta parca sa vada ceva care sa.i inlature convingerea ca era parasita...orice. nu se intamplase nimic...Dumnezeul ei nu mai era de mult al ei...pentru o clipa inchise ochii si se pierdu. simtea mirosul umed al pamantului si ar fi vrut mai degraba sa fie una cu el. sa nu fi existat...nu stia de ce ajunsese aici. se ucidea in fiecare zi si refuza orice gand despre viata. era prea dezamagita sa mai creada in miracole...timpul trecea pe langa ea fara nici o putere. niciodata nu se simtise mai mizerabila si nu putea sa faca nimic decat sa.si duca viata goala catre o alta Vale a Plangerii...statea in genunchi strangand tarana in pumni blestemandu.si viata...neputinta o apasa si simtea ca intreaga povara a trecutului ii ingropa fiinta...nu stia ce sa faca, cum sa se ridice...avea nevoie de cineva care sa o ajute sa se schimbe, sa o ajute sa traiasca...singura era pierduta...incerca sa se ridice, dar slabiciunea din trup o invinsese...

...cand s.a trezit, luna era inca sus. se ridica si cu lacrimi in ochi isi promisese sa uite tot. sa uite cine era...se departa si porni spre necunoscut. era hotarata sa lase acolo toate amintirile ce o copleseau. tot ce o facea sa priveasca inapoi...nu era timp pentru regrete.nu mai era timp pentru speranta. era deja prea tarziu...decat sa continue sa raneasca, mai bine pleca...nimeni n.o va cauta, asa ca nu avea de ce sa se ingrijoreze...va fi o necunoscuta, dar poate asa va fi mai bine...poate asa trebuia sa traiasca...nu stia ce o asteapta mai departe, dar era gata sa uite tot. nu putea face nimic sa indrepte lucrurile.timpul nu are mila si nici cu ea nu fusese altfel...slabita si tremurand incerca sa.si alunge teama. incerca sa creada a va fi altfel. ca nu va mai cadea...nu mai avea de ce...uitarea va lua cu ea tot ce o macina si tot ce avea mai de pret...era goala inlauntru, dar nu.i pasa. stia ca trebuie sa plece departe de ei...cat mai departe...

dreptul inimii.

ne hranim cu vise inalte si astfel simtim ca traim...
nu toti au curajul sa viseze,
dar toti au dreptul sa o faca...visele sunt răspunsuri la întrebări pe care nu ştim să le formulăm, de teama ca vom fi dispretuiti. visele oamenilor sunt aripi cu care aceştia zboară spre Cer, cautand sa le dea cea mai potrivita forma...Visele sunt ilustraţii din cartea pe care sufletul o scrie despre tine...uneori ne strangem toate visele intr.o cutie veche si le incuiem pentru ca nu putem sa ne bucuram de implinire si incercam sa nu le mai faurim...si traim fara vise, fara speranta.traim in alb si negru si devenim ursuzi si goi in interior...si nu mai visam nimic. suntem prea obositi ca sa mai putem visa...si simtim cum murim in fiecare zi putin cate putin, simtim cum inima se frange in durere...si cautam sa o hranim cu placeri ce.i pot alina suferinta, fara sa.i intelegem taina, fara sa intelegem ca visul este o răscruce interioară unde răsună tot zbuciumul vieţii...ratacim incercand sa ne multumim cu nimicuri impachetate colorat, ratacim fara sa stim ce ne ucide...

...intorsi din nou acasa dam peste cutia de vise...o data deschisa, inima le imbratiseaza si le ureaza bun venit acasa!...aici e locul lor...simtim cum inima se inalta sa curpinda Cerul si culoarea invie lumea rece in care traiam...e bine in visare. e bine sa traiesti...e dulce regasirea si dreptul la visare...e minunat cand visezi in lumina Cerului, cu limitele lui Dumnezeu...visare in parfum de Cer...tine.mi inima in visele Tale Dumnezeule.

"...a visa inseamna a crea. o dorinta este o chemare."[Victor Hugo]

Nu lua niciodata dreptul inimii de a visa...

fericirea noastra.

...Oamenii fericiti nu iubesc cu adevarat. In felul acesta iubesc numai oamenii bucurosi. De aceea fericirea, sentimentul placut generat de situatiile placute, trebuie sa ne fie luata, ca in felul acesta sa se faca loc bucuriei. Oamenii fericiti arareori cauta bucuria. Sunt multumiti cu ceea ce au...
Temelia vietii lor consta in binecuvantarile de care se bucura. Cu toate ca le pasa in mod sincer de cei mai putin norocosi decat ei si se straduiesc sa.i ajute cum si cu ce pot, preocuparea lor principala este de a pastra ceea ce au. Nu sunt liberi sa urmareasca un vis mai mare si de aceea nu pot iubi cu adevarat. In mila Lui necrutatoare, Dumnezeu ne ia ce e bun pentru a crea in noi dorinta dupa ce e mai bun, dupa care, in cele din urma, ne implineste aceasta dorinta, eliberandu.ne sa putem iubi cu adevarat...
...mai pe scurt, ce are Dumnezeu mai bun se afla la dispozitia numai a acelora care sacrifica, sau a acelora care sunt gata sa sacrifice ceea ce este doar bun. Daca suntem multumiti sa avem sanatate, copii buni, casnicii fericite, prieteni buni si slujbe bune, nu ne vom dori niciodata ce are Dumnezeu mai bun pentru noi. Si nu ne vom inchina niciodata. Numai oamenii infranti se inchina cu adevarat. Cei care n.au cunoscut sau nu cunosc frangerea- oameni fericiti care se bucura mai mult de binecuvantarea pe care o primesc decat de Cel care le.o da- Ii multumesc lui Dumnezeu asa cum un cumparator spune multumesc vanzatorului de la magazin...
Numai foarte putin oameni cred ca a.L cunoaste pe Dumnezeu este o binecuvantarea mai mare (si de aceea si mai minunata) decat oricare alta. Si aceia care cred aceasta par sa fi ajuns la aceasta convingere numai prin suferinta...
...fericirea trebuie sa ne fie luata, oricat ne.ar durea aceasta, inainte sa putem cunoaste bucuria, inainte sa putem pretui si urmari visele a caror implinire ne da adevarata bucurie.


[Larry Crabb. Vise naruite]

bac.

a picat Basmul...
nu se astepta nimeni, mai ales ca s.a dat basm si la capacitate...toti sperau care mai de care ca se va da Morometii sau Enigma Otiliei...eh,uite, ca nu.i cum zic ei...si de.ar fi fost...
a fost bine.mai bine decat se spera...cand ai pace nu te mai intereseaza ce va fi...stii doar ca n.ai de ce sa te ingrijorezi...ca ajunge zilei necazul ei...
mai sunt doua probe...si gata...se va termina.
bine ca se va termina.
bine ca se termina...colega mea de banca spunea ca bacu asta o sa.i manance 20 de ani din viata...ehh...si daca stau si ma gandesc ca poate nu ia bacu anu asta...la anu tot 20 de ani ii va manca...adica 40 de ani mancati:))))...are 18. si cu 40...gata viata...asa mi.a spus...cine stie?.
va fi bine...trebuie sa fie bine.
azi cand m.am apucat de scris mi.am adus aminte un verset care m.a calauzit intreaga zi...


"Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi! "Ps50.15...

stii ce mi.a spus cineva?...ca acesta este numarul de telefon al lui Dumnezeu. 50.15.
mi.a placut...