paradox.

...mi se pare ciudat să spunem că nu avem timp şi totuşi să avem.

cum aşa?

...nu.i greu!

avem timp destul să minţim şi să spunem tot felul de cuvinte care deranjează. ne găsim timp să bârfim şi să ucidem prin vorbele pe care le rostim. avem timp să ne distrăm, fără să ne pese de suflet şi de veşnicia noastră...avem atât de mult timp să.i urâm pe ceilalţi şi să ne batem joc de ei cum ştim mai bine. avem timp să fim nepăsători la ce se întâmplă cu noi, la cum ne îndreptăm grăbiţi din jos, spre mai jos...

avem timp să furăm, să ucidem, să schimbăm, să facem tot ce ne "bucură" nouă vieţile...

avem timp să adunăm gunoaie şi să trăim goi şi ruginiţi înăuntru. şi nu facem nimic să schimbăm starea dramatică în care ne găsim. poate că ne place unde am ajuns.

Dar nu avem timp pentru timpul Lui Dumnezeu.

...nu avem timp să ne bucurăm de minunile cu care suntem înconjuraţi. nu mai avem timp să cântăm, să oferim o imbrăţişare din toată inima, să încurajăm pe cei slabi...nu avem timp de Scriptură, ori de rugăciuni. nu avem timp să fim sinceri, să ascultăm Şoapta Lui caldă. nu ne mai gasim timp să fim creştini! nu mai avem timp de prieteni, nu mai avem timp să ne pese de cel căzut.

nu avem timp pentru biserică, pentru părtăşia cu El şi cu cei răscumpăraţi. nu mai avem timp să facem voia lui Dumnezeu. nu mai avem timp să aşteptăm ca EL să vină.

...Timpul pe care îl considerăm al nostru, de fapt, este Timpul lui Dumnezeu, fie că ne convine sau nu.

în concluzie: avem timp să pierdem Timpul! dar nu mai avem timp să investim acest timp în ceva veşnic.

...poate ar fi timpul să gândim puţin. ce vom spune când Dumnezeu Îşi va cere timpul Lui înapoi?!