mai 20, 2013

a NU.



 Una dintre obişnuinţele rele de care este dificil să ne debarasăm este şi aceea de a-i judeca pe ceilalţi. Judecăm situații. Și oameni. Și cred că e important să înțelegem de ce asta este profund greșit. 



Greșit nu fiindcă cineva ar deține un adevăr absolut pe care încearcă să îl argumenteze, ci fiindcă plecăm de la premisa că ne dorim sa fim fericiți. Și a îi judeca pe ceilalți ne duce foarte departe de acea stare de fericire, aproape indiferent cum ne-am defini-o.Există terapeuţi, psihologi care vin să susţină pe baza practicii lor, că a nu-i judeca pe ceilalţi este ceva benefic măcar pentru propria noastră minte, pentru propria noastră sănătate, ca să nu ne mai gîndim la aspectele de ordin spiritual. Şi cu toate acestea nu încetăm să-i judecăm zi de zi pe ceilalţi. În primul rând, judecarea celorlalți pornește de cele mai multe ori de la o serie de presupuneri, în special aceea că celălalt este exact ca noi. Presupunerile ne fac să greșim. De fiecare dată.  Alternativa presupunerilor este să fim pregătiți să analizăm doar faptele. Și să ne intrebăm constant dacă nu cumva, din nou, pentru a mia oară, există în raționamentul nostru o presupunere pe care ar trebui să o analizăm atent. Putem totodată presupune că celălalt ne este inferior și în general, îi judecăm pe ceilalţi pentru că ne simţim bine să ştim că există oameni ”inferiori” nouă. Nu prea acceptăm uşor ca cineva să ne fie superior. Dacă cineva dovedeşte prin anumite calităţi că este superior, primul impuls al majorităţii oamenilor este acela de a-i căuta măcar un cusur care să-i ştirbească valoarea, care să-l plaseze faţă de ei pe o poziţie inferioară. Nu ne simţim bine pînă când nu putem spune despre cineva că ”Da, este inteligent sau are o voce minunată, dar uite că e prea slab sau e prea gras sau n-are noroc în dragoste!”, etc.            
              În al doilea rând, judecarea celorlalți pornește de la o nevoie de a cataloga lucrurile. De a ne da iluzia că le controlăm. Le împărțim în lucruri bune și lucruri rele, în corecte sau incorecte. Atunci când încercăm în mod conștient și consecvent să nu judecăm, înțelegem însă că lucrurile nu sunt niciodată rele sau bune, ci noi alegem să le vedem ca fiind bune sau rele.
            Intervine în al treilea rând,  refuzul de a vedea în noi exact acel lucru pe care îl judecăm la altcineva. Atunci când judecăm, nu este vorba nici de faptul că presupunem lucruri, nici de dorința sau nevoia de a le cataloga, ci de un răspuns emoțional la ceea ce auzim de la celălalt. De cate ori ne dăm seama că ii judecăm pe ceilalți ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva vedem ceva la noi ce ne-ar plăcea să se schimbe.
      Devenim emoționali, uneori defensivi, fiindcă în acel moment conversația pe care o aveam ne-a atins. Vedem în celălalt o parte din noi pe care refuzăm să o acceptăm. Inconștient, încercăm să punem o barieră între noi și celălalt, încercând să arătăm în felul acesta că nu suntem la fel. Uităm că dacă ne-ar fi indiferent, nu am avea de ce să devenim emoționali.         

            
                    În concluzie, o parte de fericire este asociată cu ”a Nu judeca”. Această perspectivă schimbă totul. Nu mai presupunem că știm, nu mai deținem un adevăr absolut, ci suntem deschiși să acceptăm faptul că noi, oamenii, avem dreptul la propria viziune asupra lumii. Învățăm să fim de acord că nu suntem de acord asupra unor lucruri și să îi acceptăm pe ceilalți așa cum sunt, unici și, deci, diferiți.